7. MUNTENIA CENTRALĂ (BAZINUL INFERIOR AL DÂMBOVIŢEI)

7.3. Aspectul cultural Străuleşti

[p. 120]

[continuare§]

Străuleşti-Lunca este o aşezare atât de apropiată de Străuleşti-Măicăneşti că putem fi în dubiu dacă vorbim de un singur sit sau despre două. Marginile celor două aşezări se află la aproximativ 100 de m. una de alta, iar centrele – la aproximativ 200 de m. Punctul “Lunca” se află într-adevăr în lunca Colentinei, în aval şi cu o cotă cu circa 6 m. mai jos decât Măicăneşti, foarte aproape de malul apei astăzi. După cum arată harta[66], este foarte probabil că râul avea în vechime un curs mai sudic (adică nu până în bordeie, ca astăzi) şi aproape cu certitudine mai jos (trebuie să estimăm aluviunile aduse într-un mileniu şi jumătate); această presupunere este singura care explică cum nu intra apa de infiltraţie în bordeie (un aspect general al tuturor aşezărilor de luncă din epocă). Aşezarea este prima cercetată în zonă (1958-1960), în regim de salvare, suferind puternice distrugeri şi înainte de debutul cercetării sau chiar în timpul acesteia[67]. Mărimea dezastrului este dată de detaliul că, din 19 locuinţe (cifră probabilă) nu au fost salvate decât două profile... parţiale[68]. Calitatea descrierilor este pe măsura împrejurărilor[69], aşa încât toate consideraţiile asupra complexelor sunt de luat cu toată rezerva. Ca de obicei, aşezarea de sec. VI nu a creat nivel arheologic, suprapunând o aşezare mai veche (de sec. III?), care a generat un strat arheologic gros de până la 0,5 m., dar care nu prea are... complexe arheologice[70]. Din cele 19 locuinţe, numai 13 aparţin sigur secolului al VI-lea, descoperindu-se cuptoarele tipice în colţ cruţat[71].

Inventarele locuinţelor se reduc, ca de obicei, aproape exclusiv la ceramică. S-au întregit mai multe piese lucrate la roată, dar raportul numeric al fragmentelor indică egalitatea celor două specii tehnologice, ceea ce înseamnă că în schema generală de

[p. 121]

datare a siturilor bucureştene s-a mai ocupat o poziţie, înspre perioada de debut a culturii Ipoteşti-Cândeşti. Câteva elemente suplimentare par să indice, de asemenea, o datare mai timpurie: tenta în general cărămizie a fragmentelor, arderea destul de bună, existenţa unor fragmente care par să fi fost coapte reductor, fragmente de la vase de provizii, cu buza lăţită (după moda sec. IV), existenţa unui capac. Pasta ceramică este un amestec cu nisip, pietriş şi uneori cioburi pisate (mai frecvent la ceramica modelată manual), cu sortări schimbătoare (ceea ce se vede şi pe ilustraţia desenată), unele fragmente fiind protejate şi cu băi în lut lichid (aspect mai frecvent în vestul Munteniei, dar interesant tocmai ca termen comun).

Ceramica lucrată la roată are bazele marcate de procedeul desprinderii cu sfoara, este în general decorată, în special cu motive liniare, dar şi în val, de o manieră destul de aerisită. Autoarea consideră că această ceramică este de influenţă bizantină, ceea ce în general este acceptabil. La această categorie ar intra una dintre puţinele forme întregi, o oală joasă, cu gură strâmtă, puţin obişnuită la nordul Dunării[72], profilele de buză în “S”[73] (mai frecvente în etapele timpurii de la Dulceanca); dominanta lotului sunt buzele lăţite spre exterior şi aplatizate superior, în tradiţia secolelor III-IV. În fine, nu toate formele întregi pot fi suspectate de vreo legătură sud-dunăreană; din contră, al doilea vas întreg[74] are o conformaţie înaltă, de factură daco-romană timpurie.

Ceramica lucrată cu mâna este reprezentată de 6 forme întregi plus una din care lipseşte numai buza. Toate formele se caracterizează ca înalte sau foarte înalte, cu sau fără picior. Cel mai adesea acest tip este nedecorat, însă există şi excepţii: în două cazuri este angajat valul incizat (inclusiv sub buză, pe exterior, situaţie rară), iar în două cazuri s-au practicat tăieturi subţiri, neregulate, pe buză[75]. Unul dintre acestea are un profil surprinzător, reproducând un profil în “S”, specific ceramicii romane târzii. Din text reţinem – fiindcă din ilustraţie lipseşte – că avem şi aici vase decorate cu cruci, în două variante (nu ştim care). Dintre formele modelate manual, reţinem “chiupul pântecos”, tipsia (cu două variante, una joasă şi una înaltă), paharul şi un capac. Spre deosebire de siturile dinspre finalul culturii, o astfel de listă înseamnă diversitate funcţională.

În afară de apropierea în spaţiu, cele două situri de la Străuleşti sunt asemănătoare prin prezumţia de a fi mai timpurii – formulată din motive independente, pentru fiecare în parte, cât şi de aparenta asemănare morfologică a recipientelor întregi. Toate aceste considerente, plus dorinţa de a avea la analiză un lot mai substanţial, m-au determinat să fac o singură analiză morfologică pentru ambele situri (Anexe, p. 228-230), care a confirmat solidaritatea celor două situri. Lotul astfel compus este dominat de două grupe (Strl_01a şi 4a) comandate de exemplare lucrate la roată (4a) sau cu variante lucrate la roată (1b), reprezentând împreună jumătate din piese (8 din 16 piese întregi). Aceste grupe dominante se definesc ca fiind înalte (spre foarte înalte, cu valori I/a în jur de 1,4; diferenţele reciproce sunt mici, respectiv de plasare a diametrului maxim pe înălţime); dacă adăugăm exemplarul izolat de la grupa 5 (cu I/a > 1,6), rezultă o dominantă morfologică definitorie pentru Străuleşti, care, prin consecinţe, “salvează” lotul de la Căţelul Nou şi îl certifică drept posibil membru cultural. Fiindcă fenomenul este cel mai uşor de observat pe lotul de la Străuleşti, nu am nici o ezitare de a vorbi despre grupul ceramic Străuleşti; acest grup ocupă exclusiv grupele regionale CR_28 A[76] la 28 C (v. Anexe, p. 299, Seria tipologică din Câmpia Română) şi domină numeric şi calitativ grupa CR_22A, având reprezentanţi izolaţi şi în alte grupe. Această distribuţie a grupelor Străuleşti în grupele regionale CR nu lasă nici un dubiu asupra naturii distincte faţă de grupul ceramic vest-muntean (inclusiv Oltenia).

Să punctăm aici principalele analogii (Anexe, p. 269-291):

- grupa CR_10 B (poziţia 247, compusă din un vas lucrat la roată, Strl_03 A + un vas de la... Sărata Monteoru) are o analogie îndepărtată în grupa 4 Cireşanu;

- grupa CR_07 B (poziţia 315, compusă dintr-un exemplar de la Budureasca şi unul de la Străuleşti, respectiv Strl_03 B) are o analogie îndepărtată în grupa 3 de la Raşcov (ceramică lucrată cu mâna, o grupă cu prezenţă bună în lumea slavă, dar care absentează în Ucraina, în arealul Penkovka şi Cehia, fiind deci prezentă numai în teritorii pentru care se poate afirma o moştenire dacică);

[p. 122]

- la poziţia 1086 grupa Strl_03 B are analogii relative la Soldat Ghivan şi cu o grupă târzie din Slovacia, probabil în virtutea aceleeaşi moşteniri dacice comune;

- la poziţia 346 grupa CR_08 (inclusiv grupa Strl_04b, adică o variantă a dominantei 4a) este subiect a nu mai puţin de două complexe analogice, cărora le este termen comun: grupa 1D din Slovacia şi grupa 1 a de la Budureasca constituie prima ramură analogică, spre nord, iar şi media vaselor întregi de la Vadu Anei, o analogie mai îndepărtată în grupa 6 de la Garvăn-Popina şi, eventual, o foarte depărtată analogie în grupa 1 de la Capidava, completează o ramură analogică sudică;

- extracţia dacică a grupei Strl_04b este însă mult mai direct ilustrată de poziţia 699, unde apar analogii cu grupa 1a de la Locusteni şi grupa 11a de ceramică romană din Oltenia (formă originar dacică, după cum stabileam la p. 64);

- grupa CR_22 A (poziţia 498) este cea a grupei dominante Strl_4 a; analogiile adresează o grupă din Slovacia, o grupă secundară de la Dulceanca şi grupa sarmatică 1 a; este singura adresare a unui sit din vestul Munteniei, intermediată, se pare, de moştenirea sarmatică (din conglomeratul daco-sarmatic din estul Munteniei); existenţa unui piese lucrate la roată, însă, subliniază componenta dacică tradiţională;

- grupa Strl_01 a (poziţia 536, principala componentă a CR_28 A şi una dintre dominantele grupului Străuleşti) este analoagă unei grupe de la Locusteni (ceramică lucrată cu mâna) şi – la o distanţă ceva mai mare – o grupă de la Capidava (ceramică lucrată cu mâna);

- grupa Strl_05 (poziţia 540, din grupa CR_28 B) este performera absolută de înălţime în Câmpia Română; fără a avea o analogie directă, să notăm vecinătatea unei grupe de la Soporu de Câmpie (ceramică lucrată cu mâna, la rândul ei suspectată, de-a lungul timpului, de-a avea o compunentă carpică)

- acestea au fost analogiile primei serii (a înălţimii, tabel A.1.); pe a doua serie vom comenta numai evenimentele noi:

- grupa CR_08 (v. supra) îşi adaugă analogia cu ceramica de pe primul nivel al aşezării 2 de la Bratei (poziţia 798);

- grupa CR_24 B (= Căţelu Nou, grupa 3, poziţiile 805-806) are analogii în Slovacia, în grupa sarmatică 1b (deci a două analogie sarmatică, pe ansamblu), şi analogii îndepărtate în necropola de la Sărata Monteoru şi la Capidava (ceramică lucrată cu mâna);

- grupa cea mai caracteristică grupului Străuleşti, CR_28 A, şi grupa 1 Căţelu Nou (poziţiile 822, 823) au analogie îndepărtată în media ceramicii de la Butnăreşti, subliniind încă o dată componenta autohtonă moldoveană; în complexul analogic se regăsesc (cu aceleaşi sugestii) o grupă de la Suceava-Şipot şi una a culturii Chilia-Militari;

- grupa Strl_01b (ceramică lucrată la roată, poziţia 885) este analoagă grupei Ciurel 9 (tot ceramică lucrată la roată, care este dominanta grupei CR_24 A, fără analogii în vestul Munteniei);

- o altă grupă secundară de la Străuleşti (Strl_03 b) realizează o altă conexiune cu ceramica lucrată la roată din arealul bucureştean, respectiv Soldat Ghivan 03 b (poziţia 1086).

Nu mai este necesar un rezumat sintetic al analogiilor, fiindcă lucrurile sunt clare: grupele principale ale aspectului Străuleşti au conformaţie înaltă, legată de tradiţia dacică în general (v. Locusteni), dar de tradiţia carpică în mod particular (v. Butnăreşti, Raşcov), fără a lipsi componenta sarmatică – parte a istoriei din răsăritul României de astăzi, pentru secolele anterioare; această compenentă sarmatică pare chiar mediatorul unor analogii cu grupe din vestul Munteniei. La rândul lor, oalele lucrate la roată au morfologie tradiţională, de factură daco-romană timpurie, cu analogii în primul rând în situri din acelaşi areal geografic şi doar accidental cu grupe care se găsesc şi în vestul Munteniei (doar fiindcă sunt foarte răspândite); în mod excepţional, una din forme are analogie la sud de Dunăre.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

aspectul Străuleşti, comentariu la:

- Căţelu Nou

- Străuleşti-Măicăneşti

- concluzii

MAI DEPARTE – Alte aşezări bucureştene

---

§ Această parte nu constituie, în original, un subcapitol distinct; § 7.3., având dimensiuni mari, a fost împărţit, pentru ca fişierele să se deschidă mai uşor.

[66] CONSTANTINIU 1963, p. 78, fig. 1.

[67] Aşezarea a fost distrusă pentru că trebuia dus pământ în... parcuri. Este poate una dintre cele mai comice motivaţii din lungul şir de dezastre patrimoniale. Tragi-comedia este continuată cu o greşeală de condei, în legendă (CONSTANTINIU 1963, fig. 2) apărând “pământ decapitat” în loc de “pământ decapat”; ceea ce nu-i departe de adevăr: planul aşezării arată o aşezare pur şi simplu hăcuită mărunt, nu decapitată, aşezare mult mai mare decât lasă să se înţeleagă numărul de complexe recuperate parţial.

[68] CONSTANTINIU 1963, p. 79.

[69] CONSTANTINIU 1963, p. 80: “...aspectul unui pământ galben pătat uniform (sic) cu negru. După circa 0.60 m acest sol se degradează, căpătând aspectul unui mortar îmbibat cu apă” (am încercat să-mi reprezint mortarul tăiat cu apă; nu am reuşit...);

[70] Idem. Situaţia aminteşte de Căţelul Nou, şi fiindcă lucrurile se repetă – trebuie să devenim atenţi.

[71] Este interesant următorul detaliu: “Prezenţa în câteva cuptoare a unor fragmente de plăci de lut cu pietricele în compoziţie, groase de 0,05 m şi perforate, a căror provenienţă nu o vedem încă...” (CONSTANTINIU 1963, p. 86). Bordeiul 5 (de sec. X) de la Vadu Anei mi-a lăsat şi mie impresia că ar fi putut să fi avut, la un moment dat, şi o placă (evident – perforată), dar argumentele mele de atunci nu erau suficiente. Rămăşiţele de la Străuleşti-Lunca par mai convingătoare, situaţie în care putem măcar presupune existenţa unor cuptoare cu horn cu placă, în chiar interiorul locuinţelor, instalaţie în care, la nevoie, se puteau coace şi vasele ceramice din producţia locală, cel puţin cele de mici dimensiuni, ca să nu mai vorbim ce instalaţie interesantă de gătit ar fi fost. Această ipoteză, susţinută – încă insuficient – cu probe materiale din două situri şi epoci diferite, ar explica puţinătatea cuptoarelor de olar în epocă.

[72] CONSTANTINIU 1963, pl. I/2

[73] CONSTANTINIU 1963, în special pl. V/2, eventual şi 6.

[74] CONSTANTINIU 1963, p. 87, fig. 9.

[75] Toate la CONSTANTINIU 1963, pl. III.

[76] Grupele CR (= prescurtare de la Câmpia Română), grupe regionale, vor fi discutate pe larg în capitolul 14.